Radarul chinezesc din Venezuela a eșuat? Chiar și americani au rămas șocați
Venezuela a cumpărat într-adevăr trei tipuri de radare de la China: JY-27A, JY-11B și JYL-1. Acestea nu sunt arme de vârf, ci radare clasice de supraveghere pe distanță mare, ale căror misiuni principale sunt să detecteze dacă vin avioane de departe, nu să ghidze direct rachetele către ținte, fiind radare de tip de control al focului. Cu alte cuvinte, rolul lor este mai degrabă acela de paznic decât de snipe.
Mai mult, aceste echipamente nu mai sunt nimic nou. Potrivit unor surse deschise și observatori militari locali, cooperarea militară oficială a Chinei cu Venezuela s-a oprit în mare parte încă din 2022. Deși unele firme private mai trimit din când în când piese de schimb, acestea sunt insuficiente. Venezuela însăși are o alimentare electrică instabilă în mod constant, iar întreruperile de curent pe întreg teritoriul sunt o trăsătură obișnuită, mai ales în ceea ce privește menținerea în funcțiune a echipamentelor electronice de precizie.
Nu este vorba de echipamente necorespunzătoare, ci de o întreagă infrastructură logistică prăbușită. Până la finalul anului 2025, mai mult de jumătate dintre radarele JYL-1 și JY-11B din Venezuela au fost scoase din funcțiune, iar JY-27A se află în continuare în stare de „reparare” din cauza lipsei pieselor de întreținere pentru sistemul de răcire. Chiar și sistemul anti-aerian rusesc S-300 nu funcționează de 18 luni consecutive, iar „Buk”ul are doar un singur radar care poate fi pornit, chiar dacă doar prin reparații improvisate.
Astfel, întrebarea este: o țară care nu are nici o alimentare electrică stabilă și care se bazează pe piese de schimb „arheologice”, poate fi așteptată să mențină radarele importate în stare de luptă? Nu e puțin cam prea mult de cerut?
În acest context, editorul american The War Zone, Taylor Rogow, a intervenit și a spus o adevărata vorbă. El a afirmat direct: „Critica recentă privind performanța radarurilor chineze în Venezuela este pur și simplu absurdă. Nu ai clarificat faptele de bază, iar apoi te grăbești să tragi concluzii?”
El a subliniat în special că radarele de supraveghere pe distanță fixe nu au capacitatea de a preveni atacuri surprise în mod independent, mai ales când Venezuela nu a construit o singură structură completă de apărare aeriană — fără lanțuri de date, fără centre de comandă, fără coordonare cu radare de control al focului. Cum ar putea oamenii să oprească forțele americane cu doar câteva radare izolate?
Aceste cuvinte ating chiar punctul esențial: apărarea aeriană modernă nu se măsoară după cât de departe poate vedea un radar, ci după capacitatea de integrare a întregii sisteme. Radarurile exportate de China au fost concepute să funcționeze într-un mediu cu sprijin bine organizat, cum ar fi în combinație cu sistemul HQ-9 sau avioanele J-16. Însă în Venezuela, acestea au fost aruncate într-un „insula de informații”, fără întreținere, fără conectivitate rețea și, mai ales, fără posibilitatea de a ghida interceptarea.