Walrus, față în față: De ce pare diferit de restul infrastructurii Web3
Walrus este unul dintre acele proiecte care au mai mult sens pe măsură ce îl studiezi mai atent. L-am văzut menționat alături de alte instrumente emergente de infrastructură Web3, dar compararea devine clară doar după ce analizezi cât de specifică este rolul său.
La nivel de bază, Walrus se concentrează pe disponibilitatea descentralizată a datelor și stocarea acestora, conceput pentru a susține aplicațiile care au nevoie de acces fiabil la cantități mari de date fără a se baza pe furnizori centralizați. Nu a început ca un platformă largă cu promisiuni nelimitate. A început cu un obiectiv tehnic îngust și s-a extins de acolo.
Când compari Walrus cu alte proiecte de infrastructură, contrastul este subtil. Unele vizează să fie rețele generaliste care încearcă să servească pe toată lumea în același timp. Walrus pare mai degrabă o strat de utilitate pe care o conectezi doar când ai nevoie de ea, similar cu alegerea unei baze de date sau a unui serviciu cloud pentru un anumit tip de sarcină, nu a unui sistem de operare complet.
Această concentrare este motivul pentru care contează în prezent. Pe măsură ce mai multe aplicații trec dincolo de tranzacțiile simple în cazuri de utilizare intensive de date, infrastructura de acest tip nu mai este opțională. În același timp, această specializare este și o limitare. Dacă adoptarea de către dezvoltatori rămâne limitată, Walrus nu are multe alte narative pe care să se bazeze.
Unde va merge depinde de faptul dacă constructorii reali continuă să găsească motive să o folosească. Infrastructura care funcționează rămâne de obicei invizibilă, iar Walrus pare confortabil în această rolă.
