Privind Walrus din perspectiva inginerescă, ceea ce se remarcă este modul deliberat în care separă responsabilitatea stocării de logica de execuție. WAL nu este tratat ca un token pasiv, ci ca o parte a unui mecanism de custodie care atribuie, prețuiește și asigură disponibilitatea datelor în timp. Pe Sui, acest lucru are importanță. Obiectele se mișcă, validatorii se schimbă, iar execuția este optimizată pentru viteză. Walrus se poziționează sub această activitate ca un strat mai lent și mai deliberat, optimizat pentru persistență în loc de imediatitate.
Alegerea arhitecturală de a ancoră angajamentele de stocare în epoci este revelatoare. Acceptă că datele de lungă durată nu pot conta pe presupuneri permanente. În schimb, responsabilitatea este rotită, reevaluată și continuu validată din nou. Acest lucru este mai aproape de gândirea infrastructurii decât de proiectarea tradițională a criptomonedei, unde permanența este adesea presupusă, nu proiectată.
Walrus beneficiază, de asemenea, de paralelismul Sui fără a moșteni volatilitatea acestuia. Execuția poate crește și oscila, în timp ce stocarea rămâne predictibilă. Această deconectare este subtilă, dar este ceea ce permite WAL să funcționeze ca un activ de coordonare, nu ca o abstractizare speculative. Protocolul pare proiectat să supraviețuiască schimbărilor de operatori, variațiilor de sarcină și a timpilor lungi, care sunt adevăratele stresuri ale stocării distribuite.
